Table Of ContentCoperta de DONE STAN
ISBN 973-96550-9-2
© Toate drepturile sunt rezervate Editurii SAECULUM I.O.
OVIDIU PAPADIMA
O VIZIUNE
ROMÂNEASCĂ
A LUMII
STUDIU DE FOLCLOR
Ediţia a Il-a, revizuită
Cu o postfaţă de
I. OPRIŞAN
Editura SAECULUM 1.0.
Bucureşti, 1995
Imprimat la ROMCART S.A
Bucureşti—România
LĂMURIRI
nea pe care o prezentăm aici cititorilor - cu aceeaşi bu-
uiie cu care am scris-o dar şi cu sfielile ce decurg logic
din temeritatea şi dificultăţile Întreprinderii In ea Încercată - e aşa
cum. i-au impus să fie înseşi Împrejurările în care s-a închegat.
/•au mai bine zis, împrejurările în care ea a crescut. Fiindcă
nu e o operă de elaborare, cît de căutare şi găsire a unor adevăruri
dintr-o lume care astăzi e destul de departe de sufletul nostru
modern. De aceea, cartea s-a împlinit firesc, doar pe măsură ce
aceste adevăruri s-au impus de la sine, din cercetarea atentă a
folclorului nostru.
în această cercetare, am pornit la început fără nici un j lan
mai de seamă. Â fost o reîntîlnire - după anii universitari de frec
ventare a acestui folclor al nostru - pe care o credeam întîi foarte
trecătoare. Dar cel dintîi aspect pe care, în mod cu totul acciden
tal, am căutat să-l lămurim, a impus altele, şi acestea la rîndul lor
s-au dovedit în strînsă legătură cu tărîmuri neaşteptate. Pe măsură
ce adînceam imensul nostru material folcloric, conştiinţa profun
dei lui organicităţi se lămurea şi se împlinea din ce în ce mai
evidentă.
Celui dintîi studiu - apărut în revista Gând românesc, în mai
1936, cu titlul de azi al cărţii, în acelaşi timp dnd d-1 Lucian Blaga
începea acordurile largi de gîndire asupra „Spaţiului mioritic" -
i-au urmat şapte eseuri, unele apărute în aceeaşi revistă, altele în
Familia şi în Universul literar. Ele reprezintă nucleul a ceea ce -
în cei doi, ani care s-au scurs de atunci pînă în 1938, cînd această
carte a ajuns la împlinirea ei - i s-au adăugat în cele douăzeci şi
opt de capitole ale sale. A crescut, deci, în ritmul în care adevăru
rile ei s-au lămurit. E astfel, în primul rînd, o carte de înfăţişări
dedt de demonstraţii. O carte de adevăruri mai mult dictate decît
dibuite. O lume care există latentă în sufletul oricăruia dintre noi,
cărturari români, dar din ce în ce mai departe de mentalitatea
6 OVIDIU PAPADIMA
noastră modernă - şi-a cerut, nu atit expresie, nici comentariu,
cit in primul rind o înfăţişare sinceră şi înţelegătoare. E ceea ce
am căutat să-i dăm: Cartea aceasta e în primul rînd o carte de
prezentare a lumii noastre folclorice. De aici, şi tehnica ei. Cartea
are atîta arhitectură cită are materialul folcloric pe care îl cerce
tează. N-am sistematizat prea mult, ca să nu riscăm să-l deformăm
fără voie, de dragul construcţiei. Gîndul a căutat să şerpuiască
după cei popular şi concluziile au fost însemnate fiecare acolo
unde s-au impus de la sine. N-am definit astfel lumea noastră
folclorică dedt pe măsură ce s-a definit ea însăşi. De aceea, am
ferit-o pe cît am putut nu numai de gîndul, ci şi de cuvîntul nostru,
în creionarea credinţelor din care se întruchipează, am respectat
nu numai cugetul popular dar şi cuvintele lui. Mai mult ?m citat
- reproducînd întocmai vorbirea ţărănească sau a cercetătorului
de folclor - decît am rezumat sau indicat. Şi am căutat să cităm
nu numai ceea ce e semnificativ, dar ce e şi frumos.
Cartea aceasta e, astfel, o antologie de folclor românesc aproa
pe în aceeaşi măsură în care e o operă de lămurire a lui. Din
materialul pe care~l aduce şe pot trage concluzii mai multe decît
ne-am mulţumit să scoatem noi, şi pe marginea lui se pot face
mai multe comentarii decît am făcut noi.
Celui care va merge de aici mai departe, nu numai împlinind,
dar chiar contrazicînd - îi vom fi recunoscători. Căci ceea ce am
vrut a fost să pornim prin această carte discuţia unor probleme,
iar nu să le aducem rezolvarea deplină.
N-am vrut să facem o lucrare de ştiinţă, ci una de convingere.
De aceea, păstrîndu-i în totul temelia riguros ştiinţifică - nu e în
paginile ei nici cea mai mică afirmaţie care să nu fie întemeiată
pe cel puţin un citat, atent controlat, din folclorul nostru, şi anume
din culegerile cu garanţii de seriozitate, renunţînd, pentru a evita
orice suspiciune, la materialul pe care ni l-au dat peregrinările
personale prin regiunile noastre pure de munte - am renunţat şi
îa aparatura obişnuită de erudiţie, adică la subsolul de citate şi
trimiteri. Ar fi posomorit şi îngreunat inutil această carte pe care
am visat-o pentru cît mai mulţi. Pentru cei care, totuşi, vor să-i
controleze izvoarele, stă la îndemînă. la fine, bibliografia tuturor
lucrărilor folosite. Începînd cu cărţile maji ale Elenei Voronca,
ale lui Tudor Pamfile şi S. FI. Marian, am căutat să trecem în
revistă atent, culegerile de folclor pe care le aveam în toate dome
niile, de la basm pînă la descîntec. Renunţînd a le pomeni la fie-
O VIZIUNE ROMÂNEASCĂ A LOM!! 7
caro pas, nu înseamnă deloc că vrem a face să se uite ceea ce -
Imens - le datoreşte această carte a noastră.
Dar întrebuinţarea exclusivă a materialului folcloric tipărit
ridică o problemă. Majoritatea culegerilor de folclor pe care le
avem datează dinainte de război. Se poate pune întrebarea legi
timă dacă într-un sfert de veac şi mai bine cît a trecut de atunci
- dată fiind puternica invazie de forme orăşeneşti la ţară în ultimul
timp - nu cumva multe din datele folclorice atunci culese, azi nu
mai sînt valabile? întrebarea îşi capătă ră&punsul în înseşi foarte
multe din culegerile folosite de noi aici. Deşi recente, uueie de
abia cîţiva ani, totuşi nu dezmint în nici un amănunt lumea în
făţişată de celelalte. Asta nu însemnă, însă, a nega că ia ţinuturile
noastre de puternică influenţă urbană folclorul au moare uitfeori
bucată cu bucată. într-un anume chip, cartea aceasta înfăţişează
mai mult ceea ce am uitat, ceea ce pierdem, decit ceea ce avem
încă sigur. Şi ceea ce pierdem e atît de mult, încît explică şi se
cretul persistenţei noastre miraculoase în istoria atît de vitregă.
Cu asemenea armură sufletească, era imposibil să nu rezistăm. Dar
totodată ne bat gînduri sumbre de viitor; fâră ea, cum vom t ă/i)i,
cînd primejdii şi ispite tot atît de mari ne pîndesc? Ce va de eiii
sufleteşte ţărănimea noastră, cînd străvechea rigoare a disciplinei
folclorice de gîndire se va fi fărîmat cu totul?
Să ne fie îngăduit aici să facem o paranteză asupra noţiunii
de folclor, aşa cum o întrebuinţăm noi. Anume, pentru noi, folclor
înseamnă - ca în timpurile dinţii, cînd a fost făurită la englezi
noţiunea - totalitatea formelor de viaţă spirituală anonimă şi co
lectivă a unui popor, văzută îndeosebHn stratul cel mai primar §i
deci cel mai conservator: ţărănimea. începută aşa cum a fost, îm
plinită aşa cum am arătat, cartea aceasta caută să evidenţieze, pre
cum o spune şi titlul, o viziune românească a hunii, aşa cum se
mai păstrează ea încă în spiritul ţărănimii noastre. Vizh&aea aceas
ta e românească întrucât la noi trăieşte organic. Nu e exclusiv a
noastră, fiindcă se aseamănă în unele din liniile ei cu ale unora,
în altele cu ale altora, dintre popoarele care ne înconjoară. Intru
cît aceste asemănări se datoresc substratului străvechi şi umversal
de mituri, sau substratului folcloric comun tracic, sau inflaenţelor
de vecinătăţi directe, - e greu de stabilit în actualul stadiu al cer
cetărilor noastre de folclor. Se poate afirma însă hotărît, că, în
nici un caz, nu se datoresc mecanic înrîuririi asupra noastră a aces
tor popoare mai tinere decît noi, cărora noi le-am dat în chip
8 OVIDIU PAPADIMA
istoric dovedit atîta, începînd cu forme de viaţă socială şi pînă la
forme şi oameni de cultură. Pentru cei care vor să adîncească ul
timele documentări istorice în această privinţă, amintim grăitoa
rele comunicări ale lui N. Iorga despre „Cuceririle vitalităţii ro
mâneşti". Nu am încercat aici să diferenţiem folclorul românesc
de cel sud-est-european. E necesar, dar e greu în situaţia de azi
a ştiinţei noastre folclorice. Am arătat doar - şi aceasta credem
că e esenţialul - că avem de-a face cu o viziune românească a
lumii întrucît ea trăieşte organic şi firesc, în fiece clipă, cu multe
îmbinări şi nuanţe originale, în gîndul ca şi în gestul fiecărui ţăran
al nostru.
Multora li se va părea poate că tocmai aici stă pîrghia ce poate
sprijini una din cele mai profunde obiecţii ce ar fi de adus acestei
cărţi: că vorbeşte de o realitate specific etnică, într-un domeniu ca
al folclorului, unde graniţele se pierd într-atîta, încît depăşesc u-
neori nu numai rasele, dar chiar şi continentele. Cind unele ma-
terialuri de credinţă de aici le poţi regăsi la cine ştie ce irib din
insulele Pacificului - cum se mai poate vorbi de o viziune româ
nească? Aici ne simţim datori să menţionăm mai întîi de toate că
în această carte nu se face folclor comparat. Nu se face, din foarte
multe motive. Fiindcă noi credem că avem azi cu lotul altă struc
tură spirituală decît cea din care s-au născut atît folclorul com
parat cit şi literatura comparată. Ambele sînt discipline specifice
pozitivismului secolului al XlX-lea, în care ştiinţele naturale şi-au
impus principiile lor mecanice întregii noastre lumi de gîndire,
Potrivit lor, se urmăreau pretutindeni, chiar şi în viaţa spirituală,
relaţii mecanice de la cauză la efect - influenţele - şi raporturi
mecanice de simetrii între fărîmele de materiale, - consecinţele.
Accentul era pus pe uniform, pe inert. Din fericire, zbuciumi
sufletesc de la începutul veacului al XX-lea ne-a adm eliberau;;
ştiinţelor spiritului de această tiranie. Am ajuns să consideram
viaţa spirituală la fel ca pe cea biologică şi în opoziţie cu lumea
mineral-mecanică. Ne dăm Seama de unicitatea fiecărui espect al
vieţii universale - şi pe ea punem accentul. Ne interesează deci, în
folclor, ceea ce se individualizează în trăsături tipice, iar nu oeea ce
se aseamănă prin coincidenţe de materiale. Pe noi nu ne mai pot
deruta aceste coincidenţe, deoarece căutăm să privim orice tră
sătură ca făcînd parte dintr-un tot organic. Organicism însă în
seamnă nu numai viaţă, ci şi armonie a întregului. Nu mai putem
fi, deci, robii amănuntelor, căutîndu-le asemănări mecanice peste
O VIZIUNE ROMÂNEASCĂ A LUMII 9
mări şi ţări; ci căutăm să fim înfaţişătorii înţelegători ai întregului.
Astfel, înainte de a face folclor comparat, ne simţim datori să în
făţişăm folclorul aşa cum trăieşte el, în unităţi organice, care nu
pot fi decît cele etnice. Cînd vorbim, astfel, de viziunea româ
nească a lumii, căutăm să înfăţişăm una din aceste organice tota
lităţi folclorice. în ea nu e unică substanţa - ce poate fi universală
- ci nuanţele ei $i mai ales echilibrul în care se îmbină aceste
nuanţe, aspectul sub care trăi isc toate organic. Pe această cale de
înţelegere mărturisim că n-ari fî ajuns, dacă n-am fi avut înainte
înaltele strădanii a două spirite care au sa lase încă multă vreme
urme adînci în viaţa culturii româneşti. Pe de o parte, Gîndirismul,
animat de energia vulcanică a lui Nichifor Crainic, în rîvna de a
ne lumina specificul etnic şi in mîndria de a crede în el. Pe de altă
parte, rodnica singurătate a profesorului D. Caraccstea, ale cărui
cercetări deschizătoare de drumuri în domeniul artei cuvîntului şi
al folclorului au evidenţiat la noi că unicitatea momentelor de
viaţă spirituală e pretutindeni şi clar vizibilă, nu atit in substanţa
ei, cît în formele în care creşte şi rodeşte. O literatură comparată
a formelor în folclor, însă, nu se poate naşte - la fel cu cea a
formelor din cultura modernă - decît după ce ele voi fi fost în
făţişate fenomenologic, adică pornind din însăşi inima lor către
structura lor, ca totalităţi organice. E însăşi atitudinea noastră din
această carte, faţă de folclorul românesc. Căci viziunea folclorică
a lumii pe româneşte nu e numai o imagine grandioasă şi amă
nunţită în acelaşi timp, a întregii vieţi cosmice - ci totodată e şi
o ordine desăvîrşită a vieţii păminteşti. Cu alte cuvinte, nu e numai
un fel de a ghidi al ţăranului nostru, ci şi un tel de a trăi. Ea na
se organizează în adevăruri abstracte, ci în chipuri din viaţă şi
pentru viaţă. De aceea, e o ordine etică în adîncul ei şi estetică în
expresiile sale. Poate fi astfel, fiindcă nu e numai o ordine etnică
de viaţă, e-n în acelaşi timp şi o ordine creştină, adică piucfnic
orientată spre transcendent. Dar creştinismul său e ortodoxie, şi
ortodoxia sa e românească. în consecinţă, nu va căuta deloc să-l
despartă pe om de trupul lui, de viaţă, de pămînt, Perspectivele
sale vor fi totdeauna cosmice şi totuşi necontenit umane. Omul va
considera deopo trivă drept a iui Dumnezeu şi lumea pâmîntului ca
şi pe cea cerească. De aceea, nu le va vedea luptîndu-se, ei armo-
nizîndu-be înf-o adîncă întrepătrundere. Viaţa de după moarte
va fi în chip firesc o prelungire a celei de pe pămînt, după cum
cea de aici e o pregătire a celei de apoi. Cosmosul va ti o prelun
gire a sufletului său, după cum el, omul, nu-i decît o verigă din
10 OVIDIU PAPADIMA
lanţul de armonii materiale ale cosmosului. De aici rezultă nu
numai o fuziune de nedespărţit, a peispectiyelor ’ umane cu cele
cosmice, dar şi ale spiritului cu pămînttscul. în folclor, astfel, ade
vărurile transcendente sînt în acelaşi timp şi adevăruri de viaţă
pămîntească, - tot aşa după cum legile vieţii satului sini recunos
cute valabile în lumea cerească. Bunăoară, omul respectă sfinţii ca
pe nişte imagini ideale, a căror perfecţiune el tinde să o ajungă, -
dar totodată îi închipuie arînd, cosind, mîncînd, la fel cu el aici pe
pămint. El mută, astfel, sociologia în cer şi teologia pe pămînt,
împlicîndu-le pe amîndouă în aceeaşi unitate de viaţă. El crede,
tot aşa, că fragi după Ziua crucii e păcat să mămnti, eie fiind de-a-
tunci sortite morţilor. Sub o expresie magică, el primeşte un im
perativ de igienă, fragile nemaifiind bane de «însumat către sfir-
şitul verii. Concretizează astfel teologia, animîad amintirea mor
ţilor, şi spiritualizează medicina, dîadu-i prestigiul covîrşitor al
transcendentului. Folclorul e, astfel, în acelaşi timp, o unitate or
ganică, surprinzător de bogată, dc cugetare şi de viaţă. El e toto
dată teologie şi sociologie, astronomie şi medicină, filosofic şi bo
tanică, poezie şi zoologie, mitologie şi cosmografie, psihologie şi
meteorologie. Şi din toate aceste cunoştinţe, nici unele care să
contrazică adsnea iui logică interioară. Din toate, nici una care să
nu fie tot atît de sever raportată şi la imperativele transcendente
şi la viaţa de toate zilele.* El îl impara firesc pe om şi ca Dum
nezeu şi cu lumea, şi cu visul şi cu realitatea dură, - îngăduind u~i
speculaţia metafizică, îară să-l îndepărteze cu nimic de pămînt. In
el, adevărurile etice trăiesc tot aîîi de plastic ca şi cele botanice,
iar acestea sînt tot aşa de spiritualizate ca şi cele etice. Cînd ţăra
nul vede în bălăriile de bozi locaşul Necuratului, sau cinepa drept
planta iubită a Maicii Domnului - el exprimă cu totul lapidar inu
tilitatea uneia şi binefacerile pe care le dă cealaltă vieţii materiale
a satului şi în acelaşi timp reaminteşte că ochiul Divinităţii se
pleacă necontenit peste munca şi păcatul omului. Toate categoriile
folclorului sînt astfel deopotrivă, pentru ţăranul nostru, realităţi
sufleteşti nu numai intelectuale. Ceea ce n-a reuşit ştiinţa poziti
vistă a izbutit el. Cît de rece apare alături aceasta ştiinţă modernă!
Şi cît de săracă, atît în expresia cît şi în utilităţile ei, chiar în cele
materiale!
Prin folclor, omul satului ajunge deopotrivă un adine simţitor
al transcendentului, un credincios şi un desăvîrşit cunoscător al
lumii sale reale. Prin ştiinţa modernă, orăşanul ajunge un ateu în
* Ne simţim datori să amintim aici, cu prilejul reeditării, că noi considerăm
folclorul, aşa cum am arătat, ca un fenomen complex de cultură populară şi nu ca
un aspect limitat la cîntec, dans şi muzică instrumentală - aşa cum ne-a obişnuit
romunismul.
