Dictionar explicativ si practic al limbii romane

2187 Pages·2006·8.99 MB·Romanian

Dicţionar explicativ şi practic al limbii române
A I A I prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a /<lat. ad
trandafir.2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a
ploaie.
A II A II interj. (se foloseşte pentru a exprima: a) bucurie, plăcere, admiraţie; b) /Onomat.
surprindere, mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d)
reamintire bruscă).
ABACĂ ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră aşezată de partea superioară a capitelului unei coloane, /<fr. abaque
care susţine arhitrava.
ABACTERIAN ABACTERI//ÁN ~ánă Care este lipsit de bacterii. /<fr. abactérian
(~éni, ~éne)
ABAJUR ABAJÚR ~uri n. Dispozitiv (decorativ) care se pune la o lampă, pentru a dirija razele /<fr. abat-jour
în direcţia dorită.
ABANDON ABANDÓN ~uri n. 1) v. A ABANDONA.2) Renunţare a unui concurent de a continua o /<fr. abandon
probă în care este angajat. • ~ de familie părăsirea familiei, a copiilor
de către persoana care are obligaţia legală de a-i întreţine.
A ABANDONA A ABANDON//Á ~éz tranz. 1) (părinţi, copii etc.) A lăsa la voia întâmplării; a părăsi, lăsând fără /<fr. abandonner
nici un sprijin. ~ familia.2) (locuri sau persoane) A lăsa, plecând în
altă parte; a părăsi.3) (probe sportive) A lăsa renunţând la participarea
în continuare.
ABANOS ABANÓ//S ~şi m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face /<turc. abanoz
mobilă de lux.2) Lemn al acestui arbore.
ABATAJ ABATÁJ ~e f. 1) Extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ. Lucrări /<fr. abattage
de ~.2) Loc într-o mină unde se execută această operaţie.3) Tăiere şi
doborâre a copacilor în exploatările forestiere.4) Sacrificare a
animalelor la abator.5) Aplecare a unei nave pe o parte pentru a fi
reparată; carenaj.
ABATE ABÁ//TE ~ţi m. 1) Stareţ al unei abaţii.2) Preot catolic. /<it. abbate
A ABATE A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită /<fr. abattre, lat.
normă morală.2) (persoane) A face să se abată.2. intranz. (despre abbattere
intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate.
A SE ABATE A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum.2) (despre persoane) A se /<fr. abattre, lat.
opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece.3) abbattere
(despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere).
ABATERE ABÁTER//E ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale.2) tehn. Diferenţă între /v. a abate
valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii]
ABATIZĂ ABATÍZ//Ă ~e f. Obstacol constând din copaci doborâţi şi aşezaţi cu vârfurile spre /<fr. abattis
duşman. [G.-D. abatizei]
ABATOR ABAT//ÓR ~oáre n. Întreprindere unde se taie animalele destinate consumului. /<fr. abattoir
ABAŢIE ABAŢÍ//E ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abaţiei] /<it. ab[b]azia
ABAZIE ABAZÍE f. Tulburare a sistemului nervos manifestată prin neputinţa de a merge /<fr. abasie
normal. [Art. abazia; G.-D. abaziei]
ABĂTUT ABĂTÚ//T ~tă (~ţi, Care este întristat; descurajat; mâhnit. /<fr. abattu
ABC ABC [pr.: abecé] m. 1) Primele litere ale alfabetului.2) fig. Începutul a ceva. /<fr. abece
ABCES ABCÉS ~e n. Inflamaţie locală a pielii sau buboi; furuncul. /<fr. abcés, lat.
abscessus
A ABDICA A ABDICÁ abdíc intranz. 1) (despre regi) A renunţa la tron.2) fig. (despre persoane) A renunţa /<lat. abdicare, fr.
la ceva (din cauza greutăţilor apărute). ~ de la principii. abdiquer
ABDOMEN ABDOMÉN ~e n. (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între torace şi bazin, în /<lat., fr. abdomen
care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; pântece.
ABDOMINAL ABDOMINÁL ~ă (~i, Care este caracteristic abdomenului; propriu abdomenului. Cavitate /<fr. abdominal
~e) ~ă.
ABDUCTOR ABDUCTÓR ~i adj. (despre muşchi) Care îndepărtează un membru de axul median al /<fr. abducteur
corpului sau două organe unul de altul.
ABDUCŢIE ABDÚCŢI//E ~i f. Mişcare făcută de un muşchi abductor. /<fr. abduction, lat.
abductio, ~onis
ABECEDAR ABECEDÁR ~e n. 1) Manual pentru învăţarea scrisului şi cititului.2) fig. Carte care /<lat. abecedarius, fr.
cuprinde noţiunile elementare într-un domeniu de activitate. abécédaire
ABERANT ABERÁN//T ~tă (~ţi, Care constituie o aberaţie; absurd. /<fr. aberrant, lat.
~te) aberrans, ~ntis
ABERAŢIE ABERÁŢI//E ~i f. 1) Deviere de la normă.2) Defect al unei imagini produs de un /<lat. aberrato, ~onis,
instrument optic. • ~ vizuală astigmatism.3) fig. Încălcare conştientă fr. aberration
sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire;
greşeală; eroare. [G.-D. aberaţiei; Sil. -ţi-e]
ABIA ABIÁ adv. 1) Cu greu; anevoie. ~ merge.2) Foarte puţin; mai de loc. ~ se vede.3) /<lat. ad vix
(uneori De foarte puţin timp. ~ a intrat.4) Doar; numai. ~ după aceea.5) Cel
repetat) puţin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia]
ABIENTIN ABIENTÍN n. Substanţă extrasă din abietinee, care se prezintă sub formă de cristale /<fr. abiéntin
incolore, solubile în apă şi alcool. [Sil. -bi-en-]
ABIETINEE ABIETINÉE ~ f. 1) pl. Familie de conifere care cuprinde arbori răşinoşi (reprezentanţi: /<fr. abiétinées
bradul, pinul, molidul etc.).2) Plantă din această familie.
ABIL ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădeşte agerime (în mişcări); dibaci; iscusit; /<fr. habile, lat.
îndemânatic. Persoană ~ă.2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligenţă; habilis
iscusit.3) rar Care se orientează uşor în situaţii diferite; descurcăreţ.
A ABILITA A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren,
lat. habilitare
ABILITATE ABILIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu uşurinţă şi iscusinţă; /<fr. habilité, lat.
dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere.2) mai ales la pl. habilitas, ~atis
Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate şi fineţe. [G.-D.
abilităţii]
ABIOGEN ABIOGÉN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică. /<fr. abiogéne
ABIOGENEZĂ ABIOGENÉZĂ f. Teorie conform căreia materia organică a apărut din materia /<fr. abiogenése
anorganică. [Sil. -bi-o-]
ABIOLOGIE ABIOLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul corpurilor anorganice. /<fr. abiologie
ABIOTIC ABIÓTI//C ~că (~ci, Care ţine de abioză; propriu abiozei. [Sil. a-bi-o-tic] /<fr. abiotique
ABIOTROFIE ABIOTROFÍE f. Slăbire sau încetare a funcţiilor unui ţesut, organ sau organism. [Sil. - /<fr. abiotrophie
bi-o-tro-]
ABIOZĂ ABIÓZĂ f. 1) Lipsă de viaţă.2) Conservare a produselor alimentare prin nimicirea /<fr. abiose
microorganismelor din ele.
ABIS ABÍS ~uri n. Adâncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant. /<fr. abysse, lat.
abyssus
ABISAL ABISÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de abis; caracteristic abisului. • Zonă (sau regiune) ~ă cea /<fr. abyssal
mai adâncă zonă (sau regiune) din mări şi oceane.2) Care ţine de
subconştient; care se referă la subconştient.
ABITAŢIE ABITÁŢIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparţine altuia. /<fr. habitation, lat.
habitatio, ~onis
ABJECT ABJÉC//T ~tă (~ţi, Care este vrednic de dispreţ; josnic; ticălos; mârşav; mizerabil; /<lat. abjectus, fr.
~te) netrebnic. abject
ABJECŢIE ABJÉCŢI//E ~i f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloşie; mârşăvie. [G.-D. abjecţiei; Sil. ab- /<fr. abjection, lat.
jec-ţi-e] abjecto, ~onis
A ABJUDECA A ABJUDECÁ tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară. /<lat. abjudicare
A ABJURA A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr.
abjurer
ABLACTAŢIE ABLACTÁŢIE f. 1) Încetare a secreţiei de lapte matern.2) Înlocuire a laptelui matern cu /<germ. Ablaktation
alte alimente necesare sugarului.
ABLATIV ABLATÍV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, /<lat. ablativus, fr.
instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. • ~ absolut ablatif
construcţie sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în
ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz. [Sil. a-bla-]
ABLAŢIUNE ABLAŢIÚN//E ~i f. 1) Intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un /<lat. ablatio, ~onis,
membru sau un ţesut bolnav.2) Îndepărtare (prin acţiunea apelor, a fr. ablation
vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a
rocilor.3) Reducere a masei unui gheţar, prin topire sau evaporare. [G.-
D. ablaţiunii; Sil. -ţi-u-]
ABLEFARIE ABLEFARÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa totală sau parţială a /<fr. ablépharie
pleoapelor. [Sil. a-ble-]
ABLEPSIE ABLEPSÍE f. Lipsă a vederii; cecitate; orbire. [Sil. a-blep-] /<fr. ablépsie
ABLUŢIUNE ABLUŢIÚN//E ~i f. 1) Spălare a corpului (în scop de purificare) prescrisă de unele religii /<lat. ablutio, ~onis,
orientale.2) Spălare cu duşul. [Sil. -blu-ţi-u-] fr. ablution
A ABNEGA A ABNEGÁ abnég intranz. A se consacra în întregime; a se dedica; a se devota. /Din abnegaţie
ABNEGAŢIE ABNEGÁŢIE f. 1) Devotament până la jertfire de sine faţă de o cauză sau de o /<fr. abnegation, lat.
persoană.2) Sacrificiu voluntar; renunţare voluntară la ceva scump. abnegatio, ~onis
[G.-D. abnegaţiei; Sil. -ţi-e]
A ABOLI A ABOL//Í ~ésc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; /<fr. abolir, lat.
a abroga; a anula; a contramanda; a revoca.2) (instituţii) A face să abolere
înceteze existenţa (printr-un ordin); a desfiinţa; a lichida; a suprima.
ABOLIŢIONISM ABOLIŢIONÍSM n. Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului. [Sil. -/<fr. abolitionnisme
ţi-o-]
ABOLIŢIONIST ABOLIŢIONÍ//ST ~stă m. şi f. Adept al aboliţionismului. /<fr. abolitionniste
(~şti, ~ste)
ABOMINABIL ABOMINÁBIL ~ă (~i, 1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător.2) Care trezeşte /<lat. abominabilis,
~e) dezgust, scârbă; dezgustător. fr. abominable
A ABONA A ABON//Á ~éz tranz. A face să se aboneze. /<fr. abonner
A SE ABONA A SE ABON//Á mă ~éz intranz. A-şi face un abonament. ~ la o revistă. /<fr. abonner
ABONAMENT ABONAMÉNT ~e n. Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obţine, pentru /<fr. abonnement
un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o
publicaţie, de a asista la spectacole etc.).
ABONAT ABONÁ//T ~ţi m. Persoana care beneficiază de un abonament. /v. a abona
A ABORDA A ABORD//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de ţărm sau de chei (în /<fr. aborder
vederea legării); a acosta.2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o
altă navă, de un dig etc.).2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la
ţărm.2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuţie.3) fig.
(persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se
adresa; a acosta.
ABORDABIL ABORDÁBIL ~ă (~i, 1) Care poate fi abordat.2) Care este accesibil. /<fr. abordable
ABORDAJ ABORDÁJ ~e n. 1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un /<fr. abordage
obstacol.2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei.
Lupte de ~.
ABORIGEN ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi Care face parte din populaţia originară a unei ţări sau a unei regiuni; /<fr. aborigene
substantiv autohton; indigen; băştinaş. [Sil. ab-o-]
ABORTIV ABORTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care este produs înainte de vreme; prematur.2) Care provoacă /<fr. abortif, lat.
avortul. Medicament ~. abortivus
ABRACADABRA ABRACADÁBRA f. 1) Cuvânt cabalistic căruia i se atribuie putere magică.2) Îngrămădire /<fr., it. abracadabra
de cuvinte fără sens. [Sil. a-bra-]
ABRAHIE ABRAHÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa braţelor. /<fr. abrachie
ABRAHIOCEFALIE ABRAHIOCEFALÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa capului şi a braţelor. /<fr.
abrachiocéphalie
ABRAZARE ABRAZ//ÁRE ~ări f. Operaţie de prelucrare a unei piese cu ajutorul unui abraziv. /Din abraziv sau
abraziune
ABRAZIUNE ABRAZIÚN//E ~i f. 1) Proces de eroziune a ţărmului prin acţiunea valurilor.2) Roadere a /<fr. abrasion
unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne]
ABRAZIV ABRAZÍV ~ă (~i, ~e) şi (despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin /<fr. abrasif
substantiv frecare. Piatră ~ă.
ABRAZOR ABRAZ//ÓR ~oáre n. Unealtă făcută dintr-un material abraziv, care serveşte la prelucrarea /Din abraziune
materialelor prin aşchiere.
A ABREVIA A ABREVI//Á ~éz tranz. (cuvinte, expresii) A face mai scurt prin reducerea numărului de litere /<lat., it. abbreviare
sau de silabe; a prescurta. [Sil. a-bre-vi-a]
ABREVIATIV ABREVIATÍV ~ă (~i, Care marchează o abreviere. Semne ~e. /<it. abbreviativo, fr.
~e) abréviatif
ABREVIERE ABREVIÉR//E ~i f. 1) v. A ABREVIA.2) Cuvânt sau grup de cuvinte prescurtate. /v. a abrevia
A ABROGA A ABROGÁ abróg tranz. (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a /<lat. abrogare
aboli; a anula; a contramanda; a revoca. [Sil. ab-ro-ga]
ABRUPT ABRÚP//T ~tă (~ţi, 1) (despre maluri, povârnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; /<lat. abruptus, fr.
~te) aproape vertical.2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. abrupt
[Sil. ab-rupt]
A ABRUTIZA A ABRUTIZ//Á ~éz tranz. A face să se abrutizeze. /<fr. abrutir
A SE ABRUTIZA A SE ABRUTIZ//Á mă intranz. A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale. [Sil. a-/<fr. abrutir
~éz bru-]
ABRUTIZANT ABRUTIZÁN//T ~tă Care abrutizează. /<fr. abrutissant
(~ţi, ~te)
ABSCISĂ ABSCÍS//Ă ~e f. Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziţiei unui punct /<fr. abscisse, lat.
pe un plan sau în spaţiu, cealaltă numindu-se ordonată. [Sil. ab-sci-] abscissa
ABSCIZIUNE ABSCIZIÚNE f. med. Înlăturare prin intervenţie chirurgicală a unei părţi sau a unui organ al /<fr. abscission
corpului.
ABSCONS ABSCÓN//S ~să (~şi, livr. Care este greu de înţeles; obscur. [Sil. ab-scons] /<fr. abscons, lat.
~se) absconsus
ABSENT ABSÉN//T ~tă (~ţi, 1) Care lipseşte.2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă. /<fr. absent, lat.
~te) absens, ~ntis
A ABSENTA A ABSENT//Á ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr.
[s’]absenter
ABSENTEISM ABSENTEÍSM n. 1) Exploatare a unei proprietăţi funciare de un intermediar în timpul /<fr. absentéisme
absenţei îndelungate a proprietarului.2) Absenţă frecventă dintr-un loc
(de muncă).
ABSENTEIST ABSENTEÍ//ST ~şti m. Proprietar care îşi administrează proprietatea funciară printr-un /<fr. absentéiste
intermediar.
ABSENŢĂ ABSÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie.2) Semn ce /<fr. absence, lat.
marchează această lipsă.3) fig. Lipsă de interes; indiferenţă; neatenţie; absentia
dezinteres.
ABSIDĂ ABSÍD//Ă ~e f. Încăpere semicirculară în bisericile creştine, destinată altarului. /<fr. abside, lat.
absida
ABSINT ABSÍNT ~uri n. Băutură alcoolică preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice. /<fr. absinthe
ABSOLUT I ABSOLÚT I n. filoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza /<lat. absolutus
universului; ceea ce există în sine şi prin sine.
ABSOLUT II ABSOLÚ//T II ~tă 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiţii. Putere ~tă.2) Care /<lat. absolutus
(~ţi, ~te) corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil;
impecabil; perfect. Auz ~.3) Care este covârşitor. Majoritate ~tă.4) rar
(despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziţie omogenă; fără
impurităţi; pur; curat. Alcool ~.
ABSOLUT III ABSOLÚT III adv. 1) Cu desăvârşire; cu totul.2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus
ABSOLUTISM ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure /<fr. absolutisme
persoane (monarh, duce etc.); autocraţie.2) Concepţie care stă la baza
unei monarhii.
ABSOLUTIST I ABSOLUTÍ//ST I ~stă Care ţine de absolutism; propriu absolutismului. /<lat. absolutista
(~şti, ~ste)
ABSOLUTIST II ABSOLUTÍ//ST II m. şi f. Adept al absolutismului. /<lat. absolutista
~stă (~şti, ~ste)
A ABSOLUTIZA A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza
ABSOLUTORIU ABSOLUTÓRI//U ~e Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius
ABSOLUŢIUNE ABSOLUŢIÚN//E ~i f. 1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat.2) Iertare a păcatelor (de către /<lat. absolutio, ~onis
preot).
ABSOLVENT ABSOLVÉN//T ~tă m. şi f: Persoană care a absolvit o formă de învăţământ. /<germ. Absolvent,
(~ţi, ~te) lat. absolvens, ~ntis
A ABSOLVI I A ABSOLV//Í I ~ésc tranz. (instituţii de învăţământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren,
lat. absolvere
A ABSOLVI II A ABSOLVÍ II absólv tranz. 1) jur. (acuzaţi) A scuti de o pedeapsă; a ierta.2) rel. A elibera de /<germ. absolvieren,
păcate; a ierta. lat. absolvere
ABSORBANT ABSORBÁN//T ~tă 1) şi substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau /<fr. absorbant
(~ţi, ~te) vapori.2) fig. Care atrage în cel mai înalt grad. Ocupaţie ~tă.
A ABSORBI A ABSORBÍ absórb tranz. 1) (despre corpuri poroase) A atrage în sine; a lăsa să pătrundă în /<fr. absorber, lat.
sine; a îmbiba.2) fig. A preocupa în întregime; a captiva. absorbere
ABSORBŢIE ABSÓRBŢI//E ~i f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanţă /<fr. absorption, lat.
oarecare din afară; absorbire. [G.-D. absorbţiei; Sil. -sorb-ţi-e] absorptio, ~onis
ABSTENŢIONISM ABSTENŢIONÍSM n. Abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot. /<fr. abstentionnisme
ABSTINENT ABSTINÉN//T ~tă (~ţi, şi Care se abţine de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură şi /<fr. abstinent, lat.
~te) substantiv alte necesităţi. Om ~. [Sil. ab-sti-] abstinens, ~ntis
ABSTRACT ABSTRÁC//T ~tă (~ţi, şi 1) (în opoziţie cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie; /<lat. abstractus,
~te) adverbial care cuprinde trăsăturile generale, detaşându-se de raporturile germ. abstrakt
concrete.2) Care este greu de înţeles din cauza lipsei elementelor
concrete. • În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil.
abs-tract]
A ABSTRACTIZA A ABSTRACTIZ//Á 1. tranz. A analiza printr-o abstracţie.2. intranz. A trece de la concret /abstract + suf. ~iza
~éz la abstract. [Sil. abs-trac-]
ABSTRACŢIE ABSTRÁCŢI//E ~i f. Proces al gândirii constând din desprinderea, menţinerea şi /<fr. abstraction, lat.
generalizarea însuşirilor esenţiale ale unor obiecte sau fenomene. • A abstractio, ~onis
face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora. [G.-D. abstracţiei; Sil.
abs-trac-ţi-e]
ABSTRACŢIONISM ABSTRACŢIONÍSM n. Curent artistic contemporan, caracterizat prin reducţia abstractă şi /<fr.
incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ţi-o-] abstractionnisme
A ABSTRAGE A ABSTRÁGE tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere
ABSURD I ABSÚRD I n. Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune. • Prin ~ prin admiterea unui /<lat. absurdus, fr.
raţionament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr absurde
prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecinţe false.
ABSURD II ABSÚR//D II ~dă (~zi, Care vine în contradicţie cu gândirea logică; alogic; aberant. /<lat. absurdus, fr.
~de) absurde
ABSURDITATE ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter absurd.2) Concepţie, idee sau faptă absurdă. /<fr. absurdité, lat.
absurditas, ~atis
ABŢIBILD ABŢIBÍLD ~uri n. Desen colorat aplicat prin lipire pe o suprafaţă netedă. /<germ. Abzeihbild
A SE ABŢINE A SE ABŢÍNE mă intranz. 1) A renunţa voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante.2) A nu-şi /<fr. [s’]abstenir
abţín exprima părerea sau votul.
ABULIE ABULÍE f. Lipsă de voinţă manifestată în unele boli psihice; nehotărâre. [G.-D. /<fr. aboulie
abuliei]
A ABUNDA A ABUNDÁ pers. 3 intranz. A fi din abundenţă; în cantităţi mari.2) A avea din abundenţă; a /<lat. abundare, fr.
abúndă conţine din belşug. abonder
ABUNDENT ABUNDÉN//T ~tă (~ţi, (despre bunuri) Care este în cantitate mare; care abundă; bogat; /<fr. abondant, lat.
~te) îmbelşugat. abundans, ~ntis
ABUNDENŢĂ ABUNDÉNŢ//Ă f. Cantitate mare de bunuri care întrece mult necesităţile obişnuite; /<lat. abundentia, fr.
belşug; îndestulare; bogăţie. Din ~. [G.-D. abundenţei] abondance
ABUR ÁBUR ~i n. 1) pl. Vapori de apă.2) Ceaţă rară.3) fig. Suflare uşoară (de vânt); / Cuv. autoht.
boare.4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de...
A ABURCA A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce.2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi /Orig. nec.
mari. ~ sacul plin în spate.
A SE ABURCA A SE ABURCÁ mă intranz. A se urca cu greu; a se căţăra. ~ în copac. /Orig. nec.
A ABURI A ABUR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se aburească.2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia /Din abur
~eşte.2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia.
A SE ABURI A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda.2) fig. (despre faţă, obraji) A se /Din abur
înroşi uşor; a se îmbujora; a se rumeni.
ABUZ ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de /<fr. abus, lat. abusus
medicamente.2) jur. Încălcare a legalităţii; faptă ilegală. • ~ de putere
faptă săvârşită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în
mod abuziv.
A ABUZA A ABUZ//Á ~éz intranz. 1) A face abuz; a folosi cu exces.2) A comite un abuz. /<fr. abuser
ABUZIV ABUZÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care întrece măsura; excesiv.2) Care este săvârşit prin abuz de /<lat. abusivus, fr.
putere; ilegal. abusif
AC AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o /<lat. acus
gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. • ~ ţigănesc ac mare,
pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte
nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot.
A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a
avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac.2) Obiect asemănător
cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ~ de siguranţă.
~ de păr. ~ul ceasornicului.3) Organ de apărare la unele insecte şi
animale. ~ul albinei.4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor.5) Şină
mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta;
macaz.6): ~-de-mare peşte marin în formă de andrea.
ACADEA ACAD//EÁ ~éle f. Bomboană preparată din zahăr topit. [Art. acadeaua; G.-D. acadelei] /<turc. akede, akiide
ACADEMIC ACADÉMI//C ~că 1) Care ţine de academie; propriu academiei.2) Care are caracter pur /<lat. academicus, fr.
(~ci, ~ce) teoretic. Discuţie ~că. académique
ACADEMICIAN ACADEMICI//ÁN m. Membru al unei academii. [Sil. -ci-an] /<fr. académicien
ACADEMIE ACADEMÍ//E ~i f. 1) Societate formată din oameni de ştiinţă şi de cultură.2) Instituţie de /<lat. academia, fr.
învăţământ superior. ~ economică. [G.-D. academiei] académie
ACADEMISM ACADEMÍSM n. Curent artistic constând în limitarea servilă a modelelor artei clasice /<fr. académisme,
sau antice. germ. Akademismus
ACADEMIST ACADEMÍ//ST ~şti m. Adept al academismului. /<fr. académiste
ACALMIE ACALMÍE f. 1) Perioadă de liniştire temporară a valurilor.2) fig. Răstimp de linişte /<fr. accalmie
într-o perioadă de frământări. [G.-D. acalmiei]
ACALORIC ACALÓRI//C ~că (~ci, Care este lipsit de calorii. /<fr. acalorique
~ce)
ACANTA ACÁNT//A ~e f. Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe sau roz /<fr. acanthe, lat.
grupate în formă de spic; talpa-ursului. acanthus
ACANTOCEFAL ACANTOCEFÁL ~i m. 1) pl. Clasa de viermi inferiori, care parazitează în intestinele porcilor, /<fr. acanthocéphale
ale păsărilor înotătoare, ale peştilor.2) Vierme din această clasă.
A ACAPARA A ACAPAR//Á ~éz tranz. (pământ, putere etc.) A-şi însuşi (cu forţa) în întregime. /<fr. accaparer
A CAPPELLA A CAPPÉLLA adv. (despre o compoziţie muzicală sau despre o formaţie corală) Fără /Cuv. it.
acompaniament insturmental.
ACAR I ACÁR I ~e n. Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acarniţă. /ac + suf. ~ar
ACAR II ACÁR II ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar
ACARET ACARÉT ~uri n. Construcţie auxiliară care ţine de o clădire, de o gospodărie /<turc. acaret
individuală.
ACARIAN ACARI//ÁN ~éni m. 1) la pl. Ordin de arahnide mici transmiţătoare de boli grave.2) /<fr. acariens
Arahnidă din acest ordin. [Sil. -ri-an]
ACARICID ACARICÍD ~e n. Substanţă otrăvitoare, care ucide acarienii. /<fr. acaricide
ACARINATĂ ACARINÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Clasa de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă şi cu /<lat. acarinatus
aripi reduse (reprezentant: struţul).2) Pasăre din această clasă.
ACARIOZĂ ACARIÓZ//Ă ~e f. Dermatoză la om şi la animale, provocată de acarieni. /<fr. acariose
ACARNIŢĂ ACÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acar.2) / ac + suf. ~arniţă
Perniţă în care se înfig acele.
ACASĂ ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti. • Cei de ~ cei apropiaţi. Acum (sau aşa) /a + casă
mai vii de ~ aşa te mai înţeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a
fi prost dispus.2) fig. În locul natal; în patrie.3) Spre casa în care
locuieşti. Mă duc ~.
ACATIST ACATÍST ~e n. bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinţi. • /<sl. akatistu
A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor
dorinţe.
ACAŢ ACÁŢ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu /<ung. akác
frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm.
ACĂTĂRII ACĂTĽRII adj. invar. 1) (despre obiecte) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei; bun. • /Orig. nec.
pop. Mai ~ deosebit.2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade.
A ACCEDE A ACCÉDE accéd intranz. 1) A avea acces; a pătrunde.2) A fi de acord; a consimţi. /<lat. accedere, fr.
accéder
A ACCELERA A ACCELER//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese tehnice) A face să se desfăşoare într-un ritm mai /<fr. accélérer, lat.
rapid (uneori nejustificat); a pripi; a grăbi; a zori; a precipita. accelerare
ACCELERANDO ACCELERÁNDO adv. muz. Din ce în ce mai repede. /Cuv. it.
ACCELERAT ACCELERÁ//T ~tă v. A ACCELERA. • (Tren) ~ tren cu viteză mare (care se opreşte /v. a accelera
(~ţi, ~te) numai la gările importante).
ACCELERATOR ACCELERAT//ÓR n. 1) Mecanism care permite mărirea vitezei unui motor.2) Pedală care /<fr. accélérateur
~oáre pune în mişcare acest mecanism. • ~ de particule aparat folosit pentru
a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacţii
nucleare.3) Substanţa care grăbeşte o reacţie chimică sau un proces
fizico-chimic.
ACCELERAŢIE ACCELERÁŢI//E ~i f. Variaţie a vitezei unui corp într-o unitate de timp. [G.-D. acceleraţiei; /<fr. accélération, lat.
Sil. -ţi-e] acceleratio, ~onis
ACCELEROGRAF ACCELEROGRÁF ~e n. Accelerometru înregistrator. /<fr. accélérographe
ACCELEROMETRU ACCELEROMÉTR// n. Aparat cu care se măsoară acceleraţiile. /<fr. accélérometre
ACCENT ACCÉNT ~e n. 1) Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvânt.2) Semn /<fr. accent, lat.
deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării.3) accentus
Mod specfic de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu un ~ străin.
A ACCENTUA A ACCENTU//Á ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent.2) fig. A scoate /<fr. accentuer
în evidenţă în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a]
A SE ACCENTUA A SE ACCENTU//Á se intranz. (despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce /<fr. accentuer
~eáză mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-
a]
ACCEPT ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă. /<germ. Akzept, lat.
acceptus
A ACCEPTA A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit.2) fin. (conturi, poliţe /<fr. accepter, lat.
etc.) A primi în vederea achitării. acceptare
ACCEPTABIL ACCEPTÁBIL ~ă (~i, Care poate fi acceptat; convenabil. Condiţii ~e. /<fr. acceptable, lat.
~e) acceptabilis
ACCEPŢIE ACCÉPŢI//E ~i f. Sens pe care îl are un cuvânt; semnificaţie. [G.-D. accepţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. accception, lat.
acceptio, ~onis
ACCES I ACCÉS I ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva. /< lat. accessus, fr.
acces
ACCES II ACCÉS II ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. ~ de nervi.2) fig. /<lat. accessus, fr.
Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. ~ de furie. acces
A ACCESA A ACCES//Á ~éz tranz. A face funcţional; a folosi. /Din acces
ACCESIBIL ACCESÍBIL ~ă (~i, 1) La care se poate ajunge uşor; de care se poate apropia uşor. /<fr. accessible, lat.
~e) Persoană ~ă.2) Care este convenabil pentru toţi. Preţuri ~e.3) Care accessibilis
poate fi uşor înţeles. Expunere ~ă.
ACCESIBILITATE ACCESIBILITÁTE f. Caracter accesibil. /<fr. accessibilité, lat.
accessibilitas, ~atis
ACCESORIU I ACCESÓRI//U I ~e Care însoţeşte un element principal; suplimentar. [Sil. -riu] /<lat. accessorius, fr.
(~i) accessoire
ACCESORIU II ACCESÓRI//U II ~i n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei maşini sau ale unui aparat. ~i de /<lat. accessorius, fr.
automobil.2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.). accessoire
[Sil. -riu]
ACCIDENT ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de /<fr. accident, lat.
circulaţie.2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc.3) accidens, ~ntis
Neregularitate a unui teren.
A ACCIDENTA A ACCIDENT//Á ~éz tranz. A face să se accidenteze. /Din accident
A SE ACCIDENTA A SE ACCIDENT//Á intranz. A suferi un accident. /Din accident
mă ~éz
ACCIDENTAL ACCIDENTÁL ~ă (~i, 1) Care este întâmplător; neprevăzut; cazual.2) Care este neesenţial, /<fr. accidentel
~e) secundar.
ACCIDENTAT ACCIDENTÁ//T ~tă 1) şi substantival Care a suferit un accident.2) (despre teren, relief /v. a (se) accidenta
(~ţi, ~te) etc.) Care prezintă neregularităţi.