Crizele republicii

246 Pages·1999·4.79 MB·Romanian

by  Hannah Arendt

SERIA
„SOCIETATEA CIVIIA“
HANNAH ARENDT s-a născut în 1906, la Hanovra (Germania).
Este o personalitate proeminentă a gîndirii socio-politice contem­
porane, cu contribuţii care nu pot fi nicidecum eludate. A obţi­
nut doctoratul în filozofie la Heidelberg, unde a urmat cursurile
lui Heidegger şi Jaspers. Din cauza nazismului, fuge din ţară şi
locuieşte, în anii ’30, la Paris. Din 1941 şi pînă la moarte (1975)
a trăit în SUA.
Alături de The Origins ofTotalitarianism (1951) — o mono­
grafie monumentală, în care analiza mecanismelor care au făcut
posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comu­
niste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigu­
ră menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le
generează — a mai scris: The Human Condition (1958), Between
Past and Future (1961), On Revolution (1963), Eichmann in Je-
rusalem (1963), Men in Dark Times (1968), The Life of the
Mind (operă postumă, 1978).
HANNAH ARENDT
Crizele republicii
Traducere din engleză de
ION DUR şi D.-I. CENUŞER
H U M A N IT A S
BUCUREŞTI
Coperta
IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
HANNAH ARENDT
CRISES OF THE REPUBLIC
Lying in Politics
Civil Disobedience
On Violence
Thoughts on Politics and Revolution
A Harvest Book
Harcourt Brace & Company
San Diego New York London
© 1972, 1971, 1970, 1969 by Hannah Arendt
© HUMANITAS, 1999, pentru prezenta versiune românească
ISBN 973-28-0925-6
Pentru Mary McCarthy, în semn de prietenie
Minciuna în politică
Reflecţii despre Documentele Pentagonului
„Nu e un spectacol prea frumos să vezi cea mai mare
dintre supraputerile lumii ucigînd sau rănind grav o mie
de noncombatanţi pe săptămînă, în timp ce încearcă să
silească o mică naţiune înapoiată să accepte o soluţie
ale cărei merite rămîn puternic contestate."
Robert S. McNamara
I
Documentele Pentagonului — denumire sub care sînt cunos­
cute cele patruzeci şi şapte de tomuri ale Istoriei procesului de
luare a deciziilor privitoare la politica Statelor Unite faţă de
Vietnam (comandate de ministrul Apărării, Robert S. McNa-
mara, în iunie 1967, şi finalizate un an şi jumătate mai tîrziu),
de cînd The New York Times a publicat, în iunie 1971, această
mărturie ultrasecretă şi copios documentată a rolului jucat de
America în Indochina de la cel de-al doilea război mondial şi
pînă în mai 1968 — cuprind poveşti variate şi felurite lecţii
pentru diverşi cititori. Unii dintre aceştia susţin că de-abia
acum au înţeles că Vietnamul reprezenta consecinţa „logică“
a războiului rece sau a ideologiei anticomuniste, în vreme ce
alţii consideră că reprezintă o ocazie unică de a afla cîte ceva
despre procesul de luare a deciziilor guvernamentale; totuşi,
cei mai mulţi cititori au ajuns la concluzia că problema fun­
damentală pusă de aceste documente este cea a înşelătoriei,
în orice caz, este cît se poate de evident că acesta era princi­
palul aspect care-i preocupa pe cei care au selectat Documentele
Pentagonului în vederea publicării lor în The New York Times,
şi este cel puţin probabil că aceasta a fost o problemă pentru
echipa care a redactat cele patruzeci şi şapte de tomuri ale ra­
portului original.1 Faimoasa criză de credibilitate, pe care am1
1 După cum se exprima Leslie H. Gelb, care a condus echipa însărci­
nată cu această muncă: „Problema crucială ce ne preocupă în cel mai
înalt grad este, desigur, aceea a credibilităţii guvernamentale." Vezi
„Today’s Lessons from the Pentagon Papers", în revista Life, 17 septem­
brie, 1971.
10 CRIZELE REPUBLICII
resimţit-o de-a lungul a şase ani, s-a transformat brusc într-un
abis. Nisipul mişcător al afirmaţiilor mincinoase de tot felul,
al înşelătoriei deliberate, precum şi al autosugestiei, poate să-l
înghită pe orice cititor dornic să supună verificărilor acest
material în care, din nefericire, trebuie să recunoască infra­
structura a aproape unei decade din întreaga politică internă
şi externă a Statelor Unite.
Date fiind dimensiunile extravagante la care a ajuns ipocrizia
în politica desfăşurată la cel mai înalt nivel al conducerii, pre­
cum şi amploarea concomitentă pe care a cunoscut-o prolife­
rarea minciunii la toate nivelurile serviciilor guvernamentale,
militare şi civile — falsele estimări privind pierderile produse
în misiuni de „cercetare şi distrugere14 a duşmanului, rapoartele
măsluite despre pagubele pricinuite de forţele aeriene2, relatările
despre „progresele înregistrate în luptă", expediate Washingto­
nului de subordonaţi care ştiau că prestaţia le va fi apreciată
în funcţie de ceea ce scriau în rapoartele lor3 —, există ten­
taţia de a uita fundalul istoriei trecute, ea însăşi departe de a
fi o istorie a virtuţii imaculate un plan istoric în funcţie de care
trebuie văzut şi judecat acest ultim episod.
Caracterul secret — ceea ce, în limbaj diplomatic, poartă
numele de „discreţie", sau arcana imperii, misterele puterii —
şi înşelăciunea, falsitatea deliberată şi minciuna sfruntată, fo­
losite drept mijloc legitim de atingere a scopurilor politice, sînt
atestate istoric din cele mai vechi timpuri. Sinceritatea nu a fost
niciodată socotită drept o virtute politică, iar minciuna a fost
considerată pur şi simplu o cale perfect justificată în tranzac­
ţiile politice. Oricine reflectează asupra acestor lucruri nu
poate să fie decît surprins de cît de puţină atenţie a fost acor­
dată în gîndirea noastră filozofică şi politică semnificaţiei lor,
pe de o parte, naturii acţiunii, iar pe de altă parte, aptitudinii
2Ralph Stavins, Richard J. Bamet şi Marcus G. Raskin, Washington
Plans an Aggressive War, New York, 1971, pp. 185-187.
3 Daniel Ellsberg, „The Quagmire Myth and the Stalemate Machine",
în Public Policy, primăvara 1971, pp. 262-263. Vezi şi Leslie H. Gelb,
„Vietnam: The System Worked", în Foreign Policy, vara 1971, p. 153.