Table Of Contentismanitas
ÏLIE PÂRVU
ARHITECTURA
EXISTENŢEI
Vol. 1
Paradigma structural-generativă
în ontologie
HUMANITAS
BUCUREŞTI 1990
Redactor: ADRIAN MIROIU
ISBN 973-28-9093-X
Cuprins
Introducere
CUM E POSIBILĂ, AZI, ONTOLOGIA? .............. 7
1. Modalităţi de legitimare a discursului ontologic .. 7
2. O perspectivă „riemanniană" în edificarea şi justi
ficarea ontologiei .................................................... 17
3. Construcţia conceptului de „existenţă ca totalitate"
în metafizica structurală; noua „deducţie" a cate
goriilor ....................................................................... 31
Secţiunea I
TEORETIZAREA STRUCTURALĂ: PROLEGOMENE
LO GICO-EPISTEMOLO GICE .................................... 39
Capitolul 7. Disciplinele ştiinţifice şi teoriile struc
turale ........................................................................... 41
Capitolul 2. Structura logică, funcţiile şi statutul
teoriilor structurale.................................................... 48
Capitolul 3. Paradigme ale teoretizării structurale în
ştiinţa contemporană ............................................ 63
1. Logica abstractă sau teoria generală a modelelor .. 63
2. Teoria cuantică abstractă ..................................... 70
3. Teoria evoluţiei naturale ........................................ 85
4. Gramatica universală ................................................ 97
5
Secţiunea a II-a
MEDIERILE ŞI TEMEIURILE ONTOLOGIEI
STRUCTURAL-GENERATIVE ................................. 115
Capitolul 1. Logica ştiinţei şi ontologia: de la tipo
logia teoriilor la reconstrucţia ontologică .......... 117
Capitolul 2. Gîndirea structural-generativă: premisele
unei critici a raţiunii structurale ......................... 124
Capitolul 3. Natural philosophy: condiţiile unei noi
sinteze ...................................................................... 149
Capitolul 4. Orizonturile cosmice: construcţia concep
tului de univers în cosmologia contemporană .... 174
Secţiunea a IlI-a
ARHITECTONICA EXISTENŢEI ............................. 197
Capitblul 1. Principiul ontologic: modelul structural-ge-
nerativ al Fiinţei ................................................... 199
1. Principiul ontologic în metafizica europeană .... 199
2. Modelul structural-generativ al Fiinţei ................... 226
Capitolul 2. Unitate şi diversitate ............................. 233
1. Paradigmele „unităţii în diversitate" ..................... 233
2. Programe unificatoare în ştiinţa actuală............. 237
Capitolul 3. Realitatea fizică .................................... 241
1. Programul „epistemologic" al complementarităţii:
Niels Bohr ............................................................... 242
2. Programul ontologic-realist: Albert Einstein .... 254
3. Argumentul lui Einstein asupra incompletitudinii
mecanicii cuantice .................................................... 263
4. Completitudinea teoriei cuantice ca temă matema
tică şi experimentală ................................................ 277
5. Teoria cuantică abstractă şi realismul structural .. 290
Referinţe bibliografice ................................................ 311
Abstract .......................................................................... 335
Contents ........................................................................... 339
Introducere
CUM E POSIBILĂ, AZI, ONTOLOGIA?
Arta raţiunii speculative constă atît în a
transcende schemele conceptuale, cît şi in
a le utiliza.
Alfred North Whitehead
1. Modalităţi de legitimar e, a „discursului
ontologic
•
Ca interogaţie fundamentală asupra sensului Fiinţei şi
Devenirii, ontologia (şi/sau metafizica) se află în perioada
actuală, alături de celelalte ramuri sau discipline tradiţionale
ale filosofici (filosofia naturii, axiologia, epistemologia, filo-
sofia istoriei etc.), în căutarea unei noi legitimări, a unei
justificări de un gen nou a pretenţiilor ei de cunoaştere şi
valorizare a întregului cîmp al fiinţării. Cercetarea structuri
lor de bază ale existenţei, a temeiului însuşi al fiinţării a
fost, în prima jumătate a secolului nostru, denunţată de
o serie întreagă de gînditori ca o pseudocunoaştere, lipsită
de criterii şi standarde stricte de verificare şi evaluare.
Blocată de perspectiva esenţialistă, reducţionistă şi fun-
damentalistă a metafizicii tradiţionale, întrebarea cu privire
la constituţia sau arhitectura existenţei va trebui reluată
într-o modalitate nouă, „recontextualizată", pentru ca pro
gresul investigaţiei ontologice să devină din nou posibil.
Această reconceptualizare a problemei Fiinţei, a naturii
şi temeiului existenţei i-a preocupat în mod deosebit pe
acei gînditori care au relansat, în secolul nostru, metafizica
(A. N. Whitehead, M. Heidegger, C. Noica, M. Bunge,
D. Bolim pentru a nu cita decît un număr foarte mic dintre
marii constructori de viziuni ontologice din filosofia actuală).
Toţi au încercat să reorienteze demersul explicativ-interpre-
tativ al ontologiei pe căi noi, în acord cu marile deschideri
teoretice şi metodologice ale cunoaşterii ştiinţifice contem
7
porane, cu noile mutaţii şi restructurări valorice ale siste
melor sociale şi culturale. Tuturor le este proprie, pe lingă
afirmarea plenară a rostului meditaţiei ontologice, încercarea
de „deconstrucţie" a ontologiei tradiţionale, de recontex-
tualizare a tematicii ei originale.
* Toate aceste noi proiecte de construcţie metafizică au
avut de înfruntat rezervele critice la adresa discursului on
tologic formulate de reprezentanţii sau descendenţii empi
rismului logic şi ai filosofiei analitice în general. Dacă pentru
L. Wittgenstein, cel din Tractatus logico-philosophicus, pro
blematica ontologică îşi păstra încă deplina semnificaţie,
principiile ontologice reprezentînd, în prelungirea tradiţiei
filosofice, „enunţurile-princeps" ale întregii filosofii, prin
B. Russell şi R. Carnap se înfăptuieşte în mod evident şi pro
gramatic a doua mare „retragere" strategică a filosofiei;
dacă prin perspectiva transcendentală a lui Kant filosofiei
i se contesta dreptul de a mai reprezenta o cunoaştere de
prim orizont, directă şi autentică a realului, pentru a de
veni o reflecţie critică asupra posibilităţilor şi limitelor in
strumentului cunoaşterii, raţiunea umană, prin actualul lin-
guistic turn al filosofiei analitice filosofia cunoaşte o nouă
^şi mai radicală renunţare la pretenţiile ei de cunoaştere
totalizatoare, de reconstrucţie raţională a lumii în toate
structurile şi înfăţişările ei, pentru a se angaja cu mai multă
exactitate şi rigoare în determinarea supoziţiilor şi angajări
lor ontologice ale teoriilor ştiinţifice, reconstruite într~un
cadru formalizat, sau a componentelor ontologice implicite
oricărei scheme conceptual-lingvistice.
Ajunsă într-un impas de teoretizare, datorat, după opinia
noastră, şi epuizării resurselor constructive ale tipului ana
litic („aristotelic", „generic") al abstracţiei (sursă a tuturor
celorlalte limitări, pe care le-am amintit), cercetării onto
logice i-au fost retrase, în filosofia analitică, pretenţiile de
cunoaştere veritabilă (sarcina explorării structurii şi deter
minismului existenţei revenind în întregime ştiinţelor po
zitive), dobîndind, printr-un „semantic ascent" caracteristic,
rolul de a reconstrui „calea inversă" de la teoriile formalizate
(sistemele semantice, limbajele teoretice, schemele abstracte
etc.) la experienţă şi realitate.
Ca şi ştiinţa, în faza ei axiomatic-constructivă, puternic
formalizată şi instrumentalizată, şi ontologia va deveni, în
4 această perspectivă, o abordare formală şi „locală" a pro
blemei existenţei. Astfel, în programul filosofic din Der Lo-
fi
gische Aufbau der Welt (1928), R. Carnap a formulat mult
comentata diferenţă dintre „contentul întemeierii" şi „con
textul descoperirii", doar primul fiind semnificativ pentru
„filosofia raţională", „liberă de metafizică", iar în cadrul
acestuia reconstrucţia ontologică devine una analogă pro
cedeului deductiv-axiomatic al ştiinţei, (procedeu cu semni
ficaţie exclusiv „locală", cum va demonstra convingător mai
tîrziu matematicianul francez R. Thom), şi anume ea va
cere edificarea unui „sistem al constituirii" (deducerea logică
riguroasă, metodic şi ierarhic ordonată, pornind de la o bază
elementară, a tuturor conceptelor utilizate în descrierea teo
retică a lumii), un sistem unitar al tuturor conceptelor ştiin
ţifice. Lucrul acesta va fi posibil, în cadrul unei perspective
structurale asupra cunoaşterii şi realului, prin aplicarea
consecventă a instrumentelor logicii matematice.
în această interpretare, problema ontologică apare de
ghizată ca problemă a condiţiilor pe care trebuie să le satis
facă un obiect (Gegenstand ) pentru a aparţine acelui do
meniu care, în utilizarea obişnuită a termenilor ştiinţei, este
desemnat ca realx, spre deosebire de problema „realităţii
metafizice", indicată de conceptul unei „realităţi în sine",
concept ce nu poate fi „constituit" în cadrul sistemului de
tip ştiinţific, rămînînd, ca termen al unei „metafizici in
tuitive", fără semnificaţie cognitivă. O abordare analogă
deşi formulată în alţi termeni, vom întîlni şi în studiul tîrziu
al lui Carnap, Empirism, semantică şi ontologie (1950); aici,
cu sens vor rămîne doar „problemele interne", ce vizează
existenţa asociată unor termeni ai sistemului semantic, şi
nu cele ce se raportează la existenţa întregului sistem de
entităţi introduse de construcţia logică-semantică.
W. van Orman Quine^ consideră că discuţiile şi contro- *
versele asupra existenţei („over what there is“) trebuie „ri
dicate" la un nivel semantic, devenind astfel controverse
asupra presupoziţiilor ontologice ale teoriilor, formulate intr-un
limbaj standardizat, sau ale limbilor naturale, fără a se
transforma astfel în chestiuni pur lingvistice, întrucît, spre
deosebire de Carnap, acceptarea unei ontologii este, după
Quine, asemănătoare acceptării unei teorii ştiinţifice, unui
sistem al fizicii, de exemplu, între enunţurile despre experienţă
şi realitate şi cele despre semnificaţia termenilor implicaţi
în formularea lor (între „teorie" şi „limbaj") neexistînd o
graniţă fixă, o diferenţă de natură. Cu privire la problema
existenţei în raport cu teoriile formulate intr-un limbaj logic
9
explicit (limbajul logicii cuantificării), Quine a propus un
„criteriu al angajării ontologice" cu următorul conţinut:
„entităţi de un anumit gen sînt asumate de o teorie dată
dacă şi numai dacă unele dintre ele trebuie considerate printre
valorile variabilelor pentru ca enunţurile afirmate în teorie
să fie adevărate" 2. Prin acesta, Quine nu vrea să sugereze
o „dependenţă a existenţei de limbaj.1 Ceea ce este consi
derat aici nu e situaţia ontologică a lucrurilor, ci angajările
(commitments) ontologice ale unui discurs. Ce există nu
fjdepinde în general de utilizarea limbajului, dar ceea ce spune
o persoană că există, depinde" 3. Cu alte cuvinte, numai
această reformulare semantică a temei existenţei are sens
determinat pentru analiza filosofică: „numai în acest spirit,
cu referinţă la o anumită schematizare logică reală sau ima
ginată a unei părţi anumite a ştiinţei întregi, putem cerceta
cu deplină rigurozitate presupoziţiile ontologice" 4. Acest „se
mantic ascent" (trecerea de la „modul material" de vorbire
la cel „formal"), procedeu comun ştiinţei actuale şi ontologiei,
este acela care legitimează valoarea discursului ontologic în
filosofia analitică, dar îi indică direct şi reducerea sa esenţială.
>r Astfel, în filosofia analitică investigaţia de tip ontologic
tradiţional, ca cercetare a structurii şi temeiurilor unor do
menii ale realului sau ale existenţei ca totalitate, a trebuit
să fie redéfinită prin „reducerea" ei la limbaj ; dacă în trans-
cendentalismul kantian problematica filosofiei suferea o re
ducţie la conştiinţa cunoscătoare şi „constituantă", în filo
sofia analitică se produce o nouă reducţie (tematică şi me
todologică) la limbaj şi logică; ceea ce rămîne din vechiul
domeniu al ontologiei este resemnificat în funcţie de noua
reducţie logico-lingvistică : au sens doar acele probleme re
feritoare la statutul enunţurilor de existenţă, la rolul supo
ziţiilor de realitate şi al criteriilor de existenţă .pentru en
tităţile postulate sau admise în cadrul unor sisteme concep-
tual-lingvistice determinate.* Metoda analitică în filosofie,
fără pretenţiile exclusiviste cu care a fost introdusă de unii
‘reprezentanţi ai filosofiei anglo-saxone, poate oferi însă, ca
şi altor domenii ale cunoaşterii filosofice, un prim instrument
de teoretizare, de formulare exactă şi control al ipotezelor
ontologice. Ulterior, ea poate servi câ £hid şi instanţă de
control unor „recuperări" ale discursului ontologic, recon
strucţiei coerente şi în acord cu spiritul ştiinţific a marilor
poziţii cu privire la existenţă.
10
Prin îndrumarea tematizării filosofice asupra conştiinţei
şi a intenţionalităţii acesteia, fenomenologia lui Husserl par- 3
ticipă şi ea la atitudinea „reducţionistă" faţă «deontologie,
iar fenomenologia existenţială, în cadrul proiectului ei de
instituire a unei noi ontologii, ce debutează prin interogaţia
asupra „structurii ontice a Dasein-ului", prin „ontologia fun
damentală" (în cadrul căreia se va decide „condiţia de posi
bilitate a tuturor ontologiilor" 5), cuprinde un moment ne- -
cesar de „deconstrucţie" a istoriei ontologiei, o detaşare de
modul interogaţiei metafizic-ontologică tradiţională (gene
rat de raţionalizarea „analitică" a Fiinţei, care a transformat
conceptele supreme ale metafizicii în concepte „goale", in
definibile, lipsite de capacitate constructivă); această „des-
tructurare" este o pre-condiţie a noii deschideri tematice
şi orientări metodologice a ontologiei propuse de Heidegger.
Paralel cu proiectele de eliminare sau „reducere" a onto
logiei, în secolul nostru au fost formulate şi mari sisteme
ontologice, s-au propus principii şi modele ontologice sau
chiar noi scheme categoriale, cu justificări complet diferite
decît cele tradiţionale (metafizică, epistemologic-transcenden-
tală şi logico-lingvistică). Prin Whitehead, Heidegger, Hei
senberg, L. Blaga, D. Bohm, C. Noica sau M. Bunge avem,
în filosofia contemporană, proiecte de reconstrucţie a ontolo
giei, comparabile, prin intenţia lor, doar cu marile sisteme
metafizice (Aristotel, Descartes, Spinoza, Leibniz, Hegel).
Şi totuşi, aşa cum vom arăta mai departe, influenţa acestor $
construcţii ontologice n-a fost nici pe departe o dominantă
a stilului teoretizării în filosofia secolului nostru. Acest fapt
s-a datorat fie unor modalităţi eronate de receptare a acestor
sisteme (ele au fost adesea asimilate unor întreprinderi prea
limitate: cosmologii, ontologii „regionale", hermeneutici etc.),
fie absenţei unei interpretări consistente, bazate pe intro
ducerea unor modele explicative fundamentale care să „proiec
teze" neambiguu sensul tuturor enunţurilor explicit prezente
în asemenea opere 6 (în lipsa lor ni s-au oferit, cel mai adesea,
hermeneutici eseiste care n-au sporit transparenţa reprezen
tărilor ontologice), fie inexistenţei unei schematizări cores
punzătoare a categoriilor noilor ontologii. Deşi, în toate
cazurile, aceste sisteme porneau de la marile teorii ştiin
ţifice ale secolului nostru, n-au fost întodeauna evidente
„medierile" necesare în „ridicarea faptului ştiinţific la pu
terea filosoficului", sau, uneori, legăturile cu ştiinţa au fost
cu intenţie, „tăiate", construcţia ontologică apărînd atunci,
11
