Anthony M. Coniaris

296 Pages·2009·1.64 MB·Romanian

1
Anthony M. Coniaris
INTRODUCERE
ÎN CREDINŢA ŞI VIAŢA
BISERICII ORTODOXE
Traducere din limba engleză de Constantin Făgăţean
Tipărită cu binecuvîntarea
Prea Sfinţitului Părinte GALACTION
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Bucureşti, 2001
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 2
I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI
APOSTOLEASCĂ BISERICĂ

Ce înţelegem prin cuvântul "biserică" ? Priviţi la
înspăimântătoarea felurime a grupărilor ce se numesc "biserici". De
fapt, oricine îşi poate întemeia propria "biserică". Există azi o mulţime
de secte sau alte grupări ce folosesc foarte liber numele de "Iisus" şi
de "biserică". Îi auzim spunându-şi "poporul lui Iisus" sau "biserica
lui Iisus" etc. Dar sunt ei cu adevărat biserici? Au fost acestea
întemeiate de Iisus şi de Apostoli? Ce legătură istorică au ei cu
Apostolii şi cu Biserica din vechime? Dacă diavolul se preface în
înger şi citează din Scriptură, atunci înseamnă că poate folosi şi astfel
de "biserici" spre a îndepărta pe oameni de Unul Dumnezeu adevărat
şi de aşezământul Său mântuitor.
Trebuie să ne definim termenii cu foarte multă grijă. Ce înţelegem
de fapt când spunem "biserică"? Noi, creştinii ortodocşi, înţelegem
prin Biserică trupul prin care Hristos este prezent şi lucrător în lumea
de astăzi. Ea a fost întemeiată de Hristos prin Apostoli şi a păstrat o
legătură vie, istorică cu Apostolii prin hirotoniile clerului ei. Faptul că
episcopul ce hirotoneşte astăzi un preot ortodox poate înfăţişa în
istorie continuitatea hirotoniei sale în trecut până la Apostoli şi, prin
ei, până la Hristos, este o chezăşie că Biserica Ortodoxă nu a fost
întemeiată de vreun om oarecare acum câteva veacuri, ci de către
însuşi Hristos şi îşi poate înfăţişa existenţa în în chip istoric până la
Iisus Hristos. Numim aceasta succesiune apostolică. Ea înseamnă că
Biserica noastră este Biserica autentică şi adevărată sau Trupul lui
Hristos în lumea de azi. Ea nu învaţă tâlcuirea credinţei făcută de un
om oarecare, ci continuă să înveţe întregul aşezământ al credinţei, aşa
cum a fost predat Apostolilor de către Hristos.
Deci când auzim cuvântul "biserică", trebuie să ne punem câteva
întrebări fundamentale. Oare acea "biserică" a fost întemeiată de
Dumnezeu sau de oameni? Are ea legătură neîntreruptă cu Biserica
Apostolică de la începuturi? Cum altfel putem fi siguri că ceea ce
3 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ
învaţă ea este cu adevărat apostolic, cu adevărat creştinesc, cu
adevărat cuvântul lui Dumnezeu, iar nu tălmăcirea sau, mai bine zis,
răstălmăcirea unui om?
O legătură istorică neîntreruptă
Spre a arăta că o biserică este într-adevăr cea autentică, întemeiată
de Iisus, este necesară o dovadă definitorie: dovada legăturii istorice
neîntrerupte cu Biserica Apostolică.
O biserică este adevărata Biserică a lui Hristos dacă poate arăta în
chip istoric că a fost întemeiată de Hristos şi a păstrat o legătură vie
peste veacuri cu Biserica primară. Avem trebuinţă de această legătură
istorică spre a putea fi încredinţaţi că aşezământul credinţei nu a fost
stricat, ci ne-a fost predat în întregime.
Părintele Theodor Stelianopoulos, profesor de Noul Testament la
Seminarul Teologic Ortodox Grecesc "Sfânta Cruce", scrie: "Biserica
Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Dumnezeu pe pământ şi
păstrează plinătatea adevărului lui Hristos, continuând Biserica
Apostolilor. Această teribilă revendicare nu înseamnă în chip necesar
că creştinii ortodocşi au ajuns la desăvârşire, căci şi noi avem multe
lipsuri personale. Şi nici nu înseamnă neapărat că celelalte biserici
creştine nu slujesc scopurile lui Dumnezeu în chip pozitiv: căci nu
avem noi a judeca pe alţii, ci a trăi şi a vesti plinătatea adevărului. Dar
înseamnă că dacă cineva cercetează cu băgare de seamă istoria
creştinismului, va descoperi curând că numai Biserica Ortodoxă are
deplină continuitate sacramentală, dogmatică şi canonică cu vechea
Biserică nedespărţită, aşa cum ea singură s-a înfăţişat cu autoritate
prin marile Soboare Ecumenice".1
1 Christ in our Midst (Hristos în mijlocul nostru), Dept. of Rel. Education, Greek
Orthodox Archdiocese, Brookline, Mass.
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 4
Neschimbarea
Una din trăsăturile distinctive ale Bisericii Ortodoxe este
neschimbarea. Biserica Ortodoxă botează prin întreită scufundare, la
fel cum se făcea în Biserica timpurie. Ea face încă ungerea cu Sfântul
Mir a copiilor la botez, punând asupra lor "pecetea darului Duhului
Sfânt". Încă aduce pe prunci şi pe copiii mici să primească Sfânta
Împărtăşanie. În Liturghie diaconul vesteşte încă "Uşile, uşile",
amintind zilele de demult când nimeni afară de cei botezaţi nu putea
participa la a doua parte a Liturghiei. Crezul de la Niceea se rosteşte
încă fără adăugirile ulterioare. Biserica Ortodoxă are două trăsături
distinctive: neschimbarea ei şi simţământul legăturii vii cu Biserica
Apostolilor din început.
Crezul de la Niceea
În Crezul de la Niceea noi mărturisim: "Cred întru una, sfântă,
sobornicească şi apostolească Biserică". Ce înseamnă aceste cuvinte?
Una înseamnă că Biserica este una, singură, fiindcă Dumnezeu este
unul. "Un trup şi un Duh ... o nădejde ... un Domnl.. o credinţă, un
botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor" (Efes. 4, 4-6). În marea Sa
rugăciune arhierească, Iisus s-a rugat ca Biserica să fie "una", aşa cum
El şi Tatăl sunt una (Ioan 17, 22).
Sfântă. Biserica este sfântă fiindcă Domnul nostru a făcut-o astfel.
"Şi Hristos a iubit Biserica, şi pe Sine S-a dat pentru ea, ca să o
sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt şi ca să o înfăţişeze
Sieşi, Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest
fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană" (Efes. 5, 25-27). Şi nu numai
că Biserica este sfântă, dar ea ţinteşte să ne facă şi pe noi sfinţi, adică
deosebiţi de lume, după voia lui Dumnezeu.
Sobornicească. Biserica Ortdoxă este sobornicească, adică
întreagă, fiindcă a păstrat întregul credinţei lui Hristos peste veacuri
fără a adăuga sau a scoate ceva din acea credinţă dumnezeieşte
descoperită. Din această pricină a ajuns a fi cunoscută ca Biserica
"Ortodoxă", adică Biserica ce a păstrat dep1ina şi adevărata credinţă a
lui Hristos. Creştinii ortodocşi cred că Biserica, ce are pe Însuşi
5 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ
Hristos drept cap şi care este templul Duhului Sfânt, nu poate rătăci.
G1asul ei este glasul lui Hristos în lumea de astăzi. Cuvântul Ortodox
se aplică Bisericii Ortodoxe spre a arăta că ea a păstrat adevărata
"credinţă dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).
Sobornicească înseamnă şi faptul că Biserica este universală.
Ea cuprinde toţi oamenii, întregul pământ. "Că aşa a iubit
Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (Ioan 3,
16). Tot aşa cum nu se află deosebire înlăuntrul dragostei lui
Dumnezeu, la fel şi Biserica îşi întinde braţele către lume, "unde nu
este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob
ori liber" (Col. 3, 11). Dragostea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare;
tot aşa, Biserica este sobomicească.
Apostolească. Biserica e apostolească fiindcă învaţă ceea ce au
învăţat Apostolii şi îşi poate înfăţişa existenţa în chip istoric până la
Apostoli. De pildă, Biserica creştină a Greciei a fost întemeiată de
Apostolul Pavel în primele sale călătorii de propovăduire. Epistolele
sale către corinteni, tesaloniceni, filipeni au fost scrise bisericilor pe
care le întemeiase în acele cetăţi greceşti. Biserica întemeiată de el
acolo nu şi-a încetat nicicând existenţa. Astăzi e cunoscută ca Biserica
Ortodoxă Greacă. Apostolul Petru a întemeiat biserica din Antiohia,
care există până azi ca Biserica Ortodoxă Antiohiană. Alţi Apostoli au
întemeiat Biserica din Ierusalim, Alexandria şi Cipru. Biserica
Ortodoxă Răsăriteană a existat în acele locuri încă din zilele
Apostolilor. Din acele cetăţi şi ţinuturi, propovăduitorii au dus
Evanghelia, Vestea cea Bună a lui Iisus, în alte ţări: Rusia, Ucraina,
Serbia, România, Bulgaria etc. Această familie de Biserici autocefale
e cunoscută azi ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană.
Astfel Biserica Ortodoxă este continuarea legiuită şi istorică a
Bisericii de la început. Ea are aceeaşi credinţă, acelaşi duh, aceeaşi
vieţuire. "Aceasta e credinţa apostolească, aceasta e credinţa
Părinţilor, aceasta e credinţa ortodoxă, această credinţă a întemeiat
lumea" (Vecernia Duminicii Ortodoxiei).
Biserica este atât văzută, cât şi nevăzută. Biserica văzută este
Biserica Luptătoare, pe pământ. Biserica nevăzută este Biserica
Biruitoare, în ceruri, "Ierusalimul cel ceresc ... zeci de mii de îngeri în
adunare sărbătorească ... Biserica celor întâi născuţi cari sunt scrişi în
ceruri" (Evr. 12, 22-23). Hristos a făgăduit că porţile iadului nu vor
birui Biserica (Matei 16, 18) şi că El va fi cu ea până la sfârşitul
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 6
veacului (Mat. 28, 20). Sfântul Pavel numeşte Biserica "stâlp şi
temelie a adevărului" (I Tim. 3, 15).
Obârşia autorităţii sale
Cea mai înaltă autoritate a Bisericii Răsăritene este Soborul
Ecumenic, cuprinzând întreaga Biserică. Când episcopul Bisericii
defineşte o dogmă a credinţei într-un Sobor Ecumenic, condiţia
recunoaşterii sale este primirea şi încuviinţarea ei de către întreaga
Biserică. Numai atunci poate fi socotită fără de greşeală sau insuflată
de Duhul Sfânt ce sălăşluieşte în întreaga Biserică, alcătuită din clerici
şi mireni, spre a o călăuzi către tot adevărul. Acest lucru face ca
fiecare persoană din Biserică să fie răspunzătoare de adevărul
creştinesc. Există exemple de hotărâri ale episcopilor dintr-un Sobor
Ecumenic ce nu au fost primite, fiind respinse de Biserică în totalitatea
ei.
Biserica Ortodoxă azi
În primele secole Biserica era alcătuită din cinci vechi Patriarhate:
Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Aceste
oraşe alcătuiau centrele principale ale creştinătăţii în zilele de început.
Între veacurile al unsprezecelea şi al treisprezecelea Roma s-a
despărţit de celelalte Patriarhate datorită pretenţiei asupra propriei
supremaţii. Celelalte vechi Patriarhate îl socoteau pe episcopul Romei
ca "cel dintâi dintre egali", acordându-i o întâietate de cinstire, dar nu
de jurisdicţie. Apoi Constantinopolul a dobândit întîietate între alte
Patriarhate, deoarece era capitala Imperiului Roman de Răsărit.
Întâietatea Constantinopolului însă a fost întotdeauna o întâietate de
cinstire, iar nu de jurisdicţie.
De-a lungul anilor, noi Biserici Ortodoxe au fost întemeiate în
multe ţinuturi prin lucrarea de propovăduire, astfel că familia actuală a
Bisericilor Ortodoxe acoperă tot globul, cum se vede din tabelul de
mai jos:
7 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ
A. Vechi Patriarhate:
1. Constantinopol, care cuprinde Turcia, Creta, Insulele
Dodecanez şi Diaspora.
2. Alexandria, care cuprinde Egiptul şi restul Africii.
3. Antiohia, care cuprinde Siria, Libanul, Iranul şi Irakul.
4. Ierusalimul, care cuprinde Israelul şi Iordania.
B. Biserici Naţionale (dintre care unele sunt noi Patriarhate)
1. Biserica Rusă
2. Biserica Ciprului
3. Biserica Greacă
4. Biserica Bulgară
5. Biserica Română
6. Biserica Sârbă
7. Biserica Albaneză
8. Biserica Georgiană
9. Biserica Cehă
10. Biserica Poloneză
11. Biserica Sinaită
C. Biserici misionare
1. Coreea
2. Uganda şi Kenia
3. China
4. Australia
5. America de Sud
6. Europa Apuseană
7. America de Nord
D. Biserici în Diaspora
1. Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America de Nord şi de
Sud
2. Bisericile ortodoxe din America, incluzând OCA, al cărei
statut de autocefalie trebuie lămurit la un viitor Sobor Ecumenic.
3. Japonia
4. Finlanda
5. China
6. Macedonia
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 8
Preasfinţitul Kallistos Ware scrie: "În Răsărit erau multe biserici a
căror întemeiere mergea în trecut până la Apostoli; exista un puternic
simţământ al egalităţii tuturor episcopilor, un simţământ al alcătuirii
sinodale a Bisericii. Răsăritul a încuviinţat ca Papa să fie întâiul
episcop al Bisericii, dar l-a văzut ca întâiul între egali. În Apus însă
exista un singur scaun episcopal ce revendica întemeiere apostolică -
Roma - astfel că Roma a ajuns să fie privită ca singurul scaun
episcopal apostolic ... Biserica a fost văzută mai puţin ca un aşezământ
colegial, şi mai mult ca o monarhie - monarhia papală." 2
Insistenţa asupra monarhiei papale, agravată de atrocităţile săvârşite
de cruciaţi asupra populaţiei Constantinopolului în 1204, a dus la o
tristă înstrăinare şi despărţire a Bisericilor Răsăritene faţă de Roma,
care ne rugăm să fie vindecată în timp, întrucât cele două biserici sunt
apostolice şi au multe lucruri în comun.
Ce este Biserica?
Vechii evrei credeau că Dumnezeu locuieşte într-o raclă pe care o
numeau chivot, şi purtau cu ei această raclă tot timpul. Racla
cuprindea tablele de piatră pe care Dumnezeu scrisese cele zece
porunci. Nimănui nu-i era îngăduit să atingă racla sfântă. Odată un om
s-a atins de ea din greşeală şi a căzut îndată mort. Altădată, când
chivotul a fost răpit de filisteni, evreii au crezut că le-a venit sfârşitul,
fiindcă-şi pierduseră Dumnezeul. Mai târziu au ridicat un cort spre a
adăposti chivotul. Apoi mai târziu, când Solomon a zidit vestitul său
templu din Ierusalim, chivotul a fost aşezat în Sfânta Sfintelor.
R. L. Bruckberger scrie: "În pustie Dumnezeu vieţuia sub un cort în
chivotul Său, şi adeseori în timpul nopţii un stâlp de foc stătea tocmai
deasupra acelui cort dintre toate celelalte, dezvăluind tuturor slava
Prezenţei Sale ocrotitoare şi înspăimântătoare. Când poporul Său s-a
sălăşluit în Pământul Făgăduinţei, Dumnezeu S-a mulţumit încă multă
vreme cu cortul, aşezat alături de palatul regelui şi de casele
oamenilor. Doar cu părere de rău, pe cât se pare, Şi-a părăsit cortul
2 The Orthodox Church, Viking-Penquin Press, New York
9 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ
pentru măreţul Templu zidit de Solomon."3
Din clipa când Solomon a zidit Templul spre a adăposti chivotul,
oamenii au rămas cu impresia că Biserica e o clădire. Însă când
Solomon şi-a afierosit Templul, a spus în rugăciunea de afierosire:
"Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ? Dacă cerul şi cerurile
cerului nu Te încap, cu atât mai puţin Te va încăpea templul acesta pe
care Ţi l-am zidit eu ?" (2 Paralip. 6, 18). Cum poate trăi DumnezeU
într-o clădire când nici întregul univers nu e destul de mare să Îl
cuprindă? Solomon ştia că Dumnezeu nu poate fi închis într-o casă,
oricât de măreaţă ar fi ea. Dumnezeu este pretutindeni, pe străzi, în
fabrici, în şcoli, pe drumuri singuratice sau în camerele de închiriat. El
nu poate fi cuprins sau mărginit de un templu sau o biserică. Întregul
univers este Biserica Sa.
Dumnezeu nu are nevoie de clădirea pe care o numim biserică, însă
noi avem. Avem nevoie de locuri anume afierosite lui Dumnezeu,
unde oamenii se adună cu singurul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu şi a
căuta să afle voia Lui. De bună seamă, am putea sluji lui Dumnezeu şi
în locuri destinate altor îndeletniciri, dar nu o facem. Avem nevoie de
o casă de închinare unde tot ce există: arhitectura, icoanele, cântarea,
veşmintele, potirul, predica, tămâia şi lumânările ne ajută să ne
închinăm, aducându-ni-L înainte pe Dumnezeu. El este mereu prezent
în Biserica Sa. El vorbeşte prin citirile din Scripturi. El ni se dăruieşte
pe Sine în Sfânta Împărtăşanie. Aceasta este cu adevărat casa Lui. Însă
există permanent primejdia de a-L închide pe Dumnezeu în această
casă, de a-L întemniţa acolo şi a simţi că acea clădire e singurul loc
unde Dumnezeu este prezent, că aceea este singura Lui casă. Este o
greşeală.
Poporul lui Dumnezeu
Dumnezeul care trăia într-un cort cu poporul Său în Vechiul
Legământ, şi-a făcut sălaş într-o Persoană în Noul Legământ. Acesta e
înţelesul literal al cuvântului eskìnosen (a-şi aşeza cortul), din Ioan 1,
14: "Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit (eskìnosen) între noi, şi
3 The History of Jesus Christ, The Viking Press.